Cele 6 Nevoi Afective de care Depinde Relatia Ta

Barbatii si femeile nu sunt constienti, de obicei, ca necesitatile lor afective difera si din aceasta cauza nu intuiesc cum sa se ajute unul pe altul.

Fiecare presupune in mod gresit ca celalalt are aceleasi nevoi si dorinte si ambii ajung sa fie nemultumiti si suparati.

Atat barbatii cat si femeile au impresia ca dau si dau fara sa primeasca nimic in schimb.

Au impresia ca afectiunea lor e nerecunoscuta.

Adevarul e ca amandoi ofera afectiune, dar nu in maniera corespunzatoare.

De exemplu, o femeie crede ca e dragastoasa cand pune o multime de intrebari sau isi exprima ingrijorarea, dar acest comportament poate fi foarte stanjenitor pentru un barbat care se poate simti sacait sau „sub papuc”.

Ea este nedumerita, pentru ca, daca ei i s-ar fi oferit acest fel de sprijin, l-ar fi apreciat.

La fel, barbatii cred ca sunt iubitori, dar felul in care isi exprima dragostea o poate face pe femeie sa simta ca este dezaprobata sau lasata fara sprijin.

De exemplu, daca o femeie este suparata, el crede ca este afectuos si o incurajeaza facand comentarii prin care minimalizeaza importanta problemelor ei sau o poate ignora complet, pentru a-i da mai mult spatiu sa se retraga in intimitate, sa se calmeze.

Ceea ce crede el ca e un ajutor, pe ea o face sa se simta desconsiderata, lipsita de dragoste si ignorata, pentru ca atunci cand o femeie e suparata ea are nevoie sa fie ascultata si inteleasa.

Fara a cunoaste diferentele dintre nevoile femeilor si ale barbatilor, barbatul nu va intelege de ce incercarile lui de a o ajuta, esueaza.Cele mai multe dintre complexele noastre necesitati afective pot fi rezumate ca o nevoie de dragoste.

Barbatii au nevoie, in primul rand, de:

  • incredere
  • acceptare
  • apreciere
  • admiratie
  • aprobare 
  • incurajare.

Femeile au nevoie, in primul rand, de:

  • grija
  • intelegere
  • respect
  • devotament
  • recunoastere
  • asigurare.

Intelegerea acestor aspecte privind nevoia de afectiune a partenerului e unul din secretele importante care pot duce la imbunatatirea relatiei.

Unei femei ii vine usor sa ofere ceea ce ar avea ea nevoie, uitand ca partenerul ei ar putea avea nevoie de altceva.

La fel, barbatii tind sa se concentreze asupra propriilor lor nevoi, fara sa tina cont de nevoile partenerei.

Aspectul cel mai important si mai eficace al acestei abordari a dragostei este ca diferitele moduri de a-ti manifesta dragostea sunt reciproce.

De exemplu, cand un barbat isi exprima grija si intelegerea, femeia automat incepe sa-i acorde in schimb increderea si acceptarea de care el are nevoie.

Acelasi lucru se intampla cand femeia isi exprima increderea, barbatul incepe sa-i raspunda cu grija de care ea are nevoie.

Cand barbatul arata interes fata de sentimentele femeii si preocupare sincera pentru bunastarea ei, ea simte grija si iubirea lui.

In mod firesc, ea va incepe sa aiba mai multa incredere in el, devine mai deschisa si mai receptiva.

Cand femeia il  ia asa cum este, fara a incerca sa-l schimbe, barbatul se simte acceptat si asta nu inseamna ca femeia il considera perfect, ci ca nu incearca sa-l faca ea mai bun, pentru ca are incredere ca el se va corecta singur.

Dovezi concrete, fizice, ale respectului, cum sunt florile si retinerea zilelor de aniversare, sunt esentiale pentru ca femeia sa se simta respectata si cand se simte asa, ii va acorda barbatului aprecierea de care el are nevoie.

Cand femeia recunoaste ca a beneficiat de pe urma eforturilor si comportamentului barbatului, el se simte apreciat si, vazand ca efortul lui nu a fost zadarnic, este incurajat sa ofere mai mult.

Aprecierea femeii ii ofera automat barbatului motivatia sa-si respecte si mai mult partenera.

Atunci cand femeia simte ca detine primul loc in viata unui barbat, mai presus de alte interese ca munca, studiile sau distractia, atunci ii vine usor sa-l admire.

Barbatul se simte admirat atunci cand ea este uimita si bucuroasa de calitatile si talentele lui unice – umorul, forta, perseverenta, cinstea, romantismul, amabilitatea, afectiunea, intelegerea si alte virtuti asa-zis demodate si atunci el se simte destul de sigur pe sine pentru a se dedica femeii si a o adora.

In sinea sa, fiecare barbat vrea sa fie eroul femeii sau cavalerul in armura stralucitoare.

Aprobarea ei constituie semnalul ca a reusit si-i atesta calitatile si satisfactia generala fata de el.

Cand atitudinea femeii exprima incredere, acceptare, apreciere, admiratie si aprobare, barbatul este incurajat sa dea tot ce poate.

Femeia se simte iubita cand barbatul ii dovedeste permanent ca are grija de ea, o intelege, o respecta, ii respecta parerile si ii este devotat.

Retine ca dragostea esueaza adeseori fiindca oamenii ofera din instinct ceea ce-si doresc ei, mai degraba decat sa se intrebe si sa asculte ce-si doreste partenerul.

Dr. John Gray – „Barbatii sunt de pe Marte femeile sunt de pe Venus”

Lasă un comentariu